Concert afara nu ca-n tara

Sau cum ar veni diferenta intre ai nostri si ai lor. Pai se facea ca pe anul asta mi-am dorit doua mari concerte Robbie (as in Robbie Williams) si Michael (a.ka. MIchael Poulsen, Volbeat). Cel din urma fiind dorinta suprema a anului, mai ales ca implica o plecare pe taram danez, hotare ce nu le-am mai calcat vreodata. Control freak ce sunt si recunosc mandra si usor cu nasu-n vant, m-am ocupat din timp, adica din iarna, de bilete, cazare, avioane, trenuri si alte asemenea. 

La Robbie mi-am tocit degetele cu zecile de mii de doritori de bilete, pentru a prinde ceva, intrucat se stie, s-au dat ca painea calda sau apica pe canicula. Anyhow, acestea fiind spuse, trec lunile ca zilele si vine primu' event mult asteptat de subsemnata, si anume sexosul si parosul Robbie la Bucuresti. A venit Megastarul, circulatia oprita corespunzator, lumea emotionata asemenea, intrarea anuntata de la orele 16.00 pentru buna ordine a manifestarii. La un rezonabil 18.30 ma prezint la locanta, gata de nebunie, de cantat, baut, urlat si ce o mai pica. Nimic nou sub soare intr-un iulie de Bucuresti, nu umbrela, nu pomisor, nu umbrica, 500 de milioane de grade pe asfalt incins ca-n iadu' ala demn de Slayer sau Sepultura. Curajoasa infrunt si zic, hai ca merge cu o apica, sa purcedem la achizitionare sa ne refresham, hidratam ca mai e de treaba pana incepe superbul. Primul soc doboara farama de speranta de care ma tineam cu dintii (nu) dar cu mainile amandoua da. Coada la bautura, coada in sensul estimativ asa scurt 60-90 de minute. Mor putin pe dinauntru si zic, neeeee, nu stau io la asa ceva. N-am rabdare, indur ca nu mor. Si nu mori, e adevarat.

Lumea venea carduri, carduri, pana la 8.30-9.00 cand a inceput megastarul eram deja

livida de sete, transpirata ca un porc inainte de taiere, usor irascibila, geloasa pe toti cei care treceau cu niscaiva hidratante, deci entuziasmul scazuse considerabil. Incepe nebunia, omu' performeaza excelent, publicul superb. Toata lumea canta, se bucura, chiar asa deshidratata cum era, facea tot ce putea sa savureze o experienta rara, Robbie pe cai mari. Concluzionand: dupa cateva tentative de achizitionare a bauturilor am ramas cu buza "uscata" si aproape ca m-am luat cu lumea la bataie. Agresivitatea se simtea in aer, lumea era disperata dupa ceva orice de baut, cozile erau interminabile chiar si pe timpul evolutiei artistului muuult asteptat, iar la final cozile erau inca in plina desfasurare chiar si la mizeriile de puncte bancare unde trebuie sa achizitionezi un card, sa ti se incarce bani pe el ca sa poti cumpara ulterior bautura, mancare sau....nimic. Asa idee tampita rar mi-a fost dat sa vad sau sa aud!!!!!!???? Asa proasta organizare imi imiginez si cred ca doar la noi se poate intampla, unde un organizator in calicia si disperarea lui nu tine cont de riscurile si confortul publicului si furnizeaza atata bautura cata poate sau are contractata, nu cat se cere sau este necesar la un public de 60.000 de spectatori. Cred ca trebuie sa fi complet cretin ca la atata public sa vii cu sistem de incasare nu greu, ci foarte greu, si cu inimaginabil de putine puncte de vanzarea a bauturilor. Cu atat mai mult pe o zi caniculara. Ideea este ca nu am reusit sa beau nimic de la 18.30 la 23.30, lucru pe care nu vi-l doresc intrucat veti descoperi laturi ale personalitatii voastre asa de intunecate incat va veti speria voi de voi. N-am stiut ca pot fi asa agresiva, disperata, rea si incapatanata, dar apparently thirst can do that to a person. Dragi organizatori locali va doresc ridicare de autorizatie si amenzi cat pentru inchiderea cosmeliei, la care sa veniti cu bani de acasa pentru achitare!

Trecand peste drama insetarii, soarta si destinul m-a dus mai departe si am ajuns in Danemarca, la un concert, muuult dorit si asteptat de mine, dar se pare ca si de alti aproape 40.000 de "rebels & angels" cum sunt numite cohoardele de fani Volbeat. Uimirea mea de balcanica neumblata prin tari straine si-a spus cuvantul de cum am pus piciorul in Copenhaga unde frigul specific m-a paralizat instant, orientarea in parcarea aeroportulu a fost o proba din "pierduti in jungla" pe care cu greu am trecut-o. Intelegerea sistemului de biletarie de tren/metrou a pus de asemenea la incercare Iq-ul dar intr-un final am reusit sa vad putin si Copenhaga care trebuie spus e friguroasa si vantoasa, dar superbaaaaa, plina de oameni frumosi, si cand spun frumosi, nu ma refer la suflete pe care nu le-am vazut asa cu ochiul liber. Civilizatie de mare clasa, cu lume care merge pe biciclete regulamentar, cu piste amenajate corespunzator, cu soferi care nu claxoneaza, nu se grabesc, respecata turismul si il incurajeaza asa cum pot, cu zambete si ospitalitate. Ce sa zic, m-am impresionat ca un copil dupa revolutia din '89 la deschiderea primului magazin Metro. Recunosc tot io sunt copilu'. :))) Really, la primul Metro din Otopeni aproape ca am plans de emotie :)))) Ca sa nu va mai plictisesc trec la ziua concertului unde in Odense (orasel din Danemarca) se simtea emotia si bucuria de la primele ore. Parca tot orasul stia ce urmeaza, toata lumea era bucuroasa si entuziasta ca-n filme. Enorm de multi oameni cu tricouri imprimate cu numele formatiei (Volbeat) misunau fericiti prin oras si se salutau complici din priviri. Superb sentimentul de apartenenta si expectativa conspirativa, in cel mai frumos sens. Se auzea din cand in cand muzica formatiei de prin diferite locuri, parcuri, pub-uri, telefoane, dar la un volum perfect rezonabil. De notat ca nu zbiera nimeni, nu urla nimeni, nu se hahaia retard nimeni, ci toata lumea respecta confortul, fie el si audio, al celorlalti participanti la....linistea urbei. Tot orasul era plin de indicatoare spre concert, toti vanzatorii cunosteau detaliile locatiei, de unde se putea lua autobuzul spre concert (!?!?! exact, autobuz special care ducea publicul la concert), la ce ora si alte asemenea detalii. Drumul spre locanta a fost o experienta placuta, evident se auzea muzica ce urma sa ne fie cantata live, iar oamenii in autobuz cantau. Da da, cantau cat puteau de tare ceva cantece de drumetie, intrucat fiind in germana nu intelegeam decat EEEEE, AAAAA, HHHHH. Dar oricum entuziasmul era molipsitor. Intrarea in locatie civilizat, cu un control fin al bagajelor, cu zambete oriunde te uitai, cu staff ce curata locatia discret inca de la inceput.

Locatia superba, in afara orasului, intr-o padure, astfel ca nu erau deranjati localnicii, peisajul excelent, aerisire cata vrei, loc de facut orice vrei, vizibilitate scena perfect. Surpriza a venit in ceea ce priveste organizarea de la accesul publicului si anume, fara zone aurii, VIP si alte cacaturi din astea de smuls ultimul ban, ci acces general la acelasi pret pentru absolut toata lumea. Cat te descurcai sa inaintezi era fix problema ta. Si reuseai. Fara probleme. Inauntru nu mica mi-a fost mirarea sa constat ca la atata populatie, repet in jur de 39-40.000 de oameni, nu era coada la bautura si mancare. Si se achita cu cash si ti se dadea si rest. Da, da, exact asa. Coada era considerabila in schimb la standurile de tricouri si materiale promotionale ale formatiei. Adica lumea statea civilizat la coada sa cumpere tricouri, cd-uri, sepci si in principiu orice. Imi pare a fi loialtate si respect pentru formatie, lucru pe care il admir dar nu il practic. Balcanismul probabil nu-mi permite, desi marturisesc o idee sa-mi iau tricou m-a strafulgerat o secunda. A trecut. La bauturi am regasit clasicele: cola, fanta, bere cat frunza cata iarba, apa si...shot-uri. Cele din urma ambalate asa destept ca tre' sa zic luati aminte bah organizatori locali. Erau ambalate in eprubete de plastic, sigilate. Astfel puteai lua si 50 o data, nu se spargeau, nu curgeau si nici nu puteai rani pe nimeni cu ele in cazul in care aveai idei castigatoare si ai fi dorit sa le arunci in public dupa consumare. Bravo voua, mai strainezilor!

Una peste alta, excelent concert, one of the best, daca nu chiar the best ever for me. Sunet brici, vizibilitate excelenta, bautura la discretie, oameni entuziasti si fericiti, locatie de vis din ala de rock nordic (ma asteptam sa iasa elfii din padure), acces concert foarte bun, iar respectul pentru public vizibil din multe puncte de vedere : panouri cu bine ati venit la sosire si drum bun la plecare (really???), autobuze la sosire si plecare, acces limitat din cate am inteles, in sensul in care artistii au pus clauza de vanzare bilete maxim 40.000 pentru se asigura ca spatiul este suficient si lumea nu este inghesuita (reallyyy din nou!?!?!?). Si citez un localnic "so that the audience can have a good experience and not to feel crowded in any way". 

Personal am simtit extaz pe tot parcursul prestatiei artisitice, Michael & band in forma maxima, la ei acasa, absolut exceptionali, calzi, bucurosi sa cante si sa incante.

Concluzia mea este ca daca publicul a fost la fel de frumos la ambele concerte, la fel de civilizat si entuziast, daca prestatiile au fost absolut excelente la ambele manifestatii desi stiluri complet diferite, organizarea fost diametral opusa. Calicia specifica nu stiu daca noua romanilor sau zonei balcanice versus civilizatia si corectitudinea nordica. 

Nesimtire si delasare versus respect si consideratie pentru public, respectiv platitorul de bilet.

Ca sa citez un titlu de album autohton "vreau o tara ca afara", dar pana atunci ma duc la altii la concerte! Sa fie primit!

       Tak Volbeat! 

     Tak Michael! 

     Tak Danmark! 

Parfum de care femeie

http://fineartamerica.com

Se facea ca era intr-o dimineata de primavara, mohorata si ploioasa in care rutina matinala mi-a indreptat pasii spre toaleta-mi unde urma sa-mi desfasor oaresce activitati banale. Cum imi place sa-mi tin mintea ocupata chiar si in cele mai intime dintre momente, imi arunc intr-o doara jumatate de ochi deschisi pe paginile unei reviste demne de locul in care era citita. Si cum deja scortaisem revista de cateva ori in mai multe randuri de imbaieri, ca un facut, de aceasta data ajung la pagina de advertoriale pentru cosmeticale si alte inutilitati de interes feminin. Si ma apuc sa citesc ba ca ridurile sunt de mult apuse cu noua crema minune, ba ca guma de mestecat cu arome naturale te duce pe nu stiu ce culmi, de parca rumegai la iarba halucinogena nu la un amarat de orbit, ba ca nu stiu ce apa de fata sub forma de spray cu particule 

de musca verde iti hidrateaza porii deschisi si adanci ca gropile de gunoi de la marginea orasului. Din aproape in aproape ajung la revelatia diminetii "parfumul pentru femeia independenta si aventuroasa din tine". 

Aoleu, imi zic. Si aprofundez problema. De unde stiu astia ca sunt io aventuroasa? Si daca nu sunt independenta ce? Inseamna ca nu-i pentru mine mireasma? Adica eu ca femeie timida, rusinoasa, smerita si dependenta financiar de zeul multinational n-am dreptul la o amarata de odoare? Am cercetat problema si am descoperit parfumuri pentru nenumarate tipuri de femei: inteligente, sofisticate, sexy, misterioase, jucause. Am gasit parfumul pentru femei puternice si astfel intuiesc un public tinta format din culturiste, skandenberg-iste, luptatoare si gladiatoare, insa in niciun caz din domnite si mironosite gata oricand sa verse o lacrima pe altarul sensibilitatii poetice. 

Si atunci vine intrebarea: pentru doamnele de calca si spala rufe la nivel profesional ce parfum recomandam? Sau cele care fac agricultura de amorul artei? Pentru ele ce avem?  Pentru astea batute de domni exista ceva? Ca am inteles, pentru restul avem de toate: note lemnoase, iasomie, patchouli, tonuri de portocala, experinte senzuale, ambalaje luxuriante, etc.  Pentru astea modestele? Ce avem? Aaaaa, gata stiu, avem sapunul Camay, spray-ul Rexona si chef de viata din belsug. Sigur, sapunul facut in casa nu-l intrece nimeni, urzica ramane urzica, la lidle e "suddenly" cat vezi cu ochii si "cien" pe saturate, dar chiar si asa cred ca ar suna bine si un parfum pentru "femeia de rand, aia de vine obosita de la munca, de se apuca de mazare si bagat la spalat, aia de se trezeste la 5 sa calce si sa faca 

si pachetul pentru scoale" ar avea mare succes.

Pai bine mai creatori de experiente, emotii si trairi, asa faceti? Numai de independente ne ocupam? Astea mici n-au si ele bani de dat? Aceasta discriminare ipocrita si mizera ma face sa ma gandesc de sase daca nu sapte ori inainte de a-mi arunca si asa numaratii gologani pe parfumuri si scumpe si proaste. Ma revolt eu si 

scot "Farmec"-ul din faliment!!

Astept ziua in care marile case de creat sticle sub presiunea gazelor scumpe vor lansa o campanie "pentru banala din tine". Atunci voi da iama la credite si imi voi face stash de sticle colorate pentru toate banalitatile din mine. Am zis.

Dress-up for the grown-up cu gust de pin-up

www.facebook.com/evenimente.aiuristice

“Hai sa ne jucam de-a doamnele”, cam asta era indemnul cand eram eu mica ce anunta o impopotanare pe cinste. Ales haine sclipicioase de prin sifonierele mamicilor mai cool de prin bloc, potrivire de culori atat cat ne ducea nativul simt estetic, curcubeu pe fata, parfum in exces, defilarea prin casa si daca eram si singure pe acasa parada din fata scarii, cam asta cuprindea jocul. Si scotoceam prin dulap dupa rochii, spray, ruj, fard, genti, pudra si ce ne mai cadea prin mana. Urmau tocurile, aaaa, tocurile, eternul miraj al fetitelor. Cine prindea cele mai inalte sandale sau pantofi era regina scarii. Ma gandesc si acum cam cum trebuie ca aratam cand am defilat cu prietena mea imbracate in rochiile maicasii, pe tocurile femeii, parfumate ca o drogherie veche, machiate, sau ma rog pictate pe fata, nu doar prin fata blocului ci direct la bulevard prin fata alimentarii, a cofetariei, a tutungeriei si a aprozarului ca sa ne intoarcem victorioase la supusii din fata scarii fara pic de jena dar cu tone de mandrie si ingamfare ce ne accesorizau tinutele demne de circ si panarama. 

Da, funny rau de tot pentru trecatorii nevinovati de pe strada, dar cum ar fi sa ne jucam asa acum, sa ne impopotonam mai mult decat o facem in zilele normale de lucru, mai mult decat pentru o nunta sau petrecere simandicoasa si sa nu trebuiasca sa avem o ocazie speciala pentru asta. Sa fie o joaca de copii, cu minti de oameni mari si totul la cheremul si pofta noastra de fetite mari de acum. Ce-ar fi daca am avea la discretie haine, margele, cercei, genti, tocuri si tot ce ne mai trece prin cap pentru un “dress up” din ala ca pe vremuri. Ar fi si mai bine daca ne-ar coafa cineva, daca ne-ar machia cineva, daca ne-ar poza cu pricepere si ochi ageri cineva, si daca am fi si in compania prietenelor s-ar putea numi un party veritabil de vis pentru fete cochete. Acum vine vestea soc: exista asa ceva. Se cheama PSP sau Photo Shooting Privee. Adica niste fete destepte s-au gandit sa faca business din cel mai tare joc al copilariei fetelor. Mai exact ele strang laolalta make-up artists, hair-stylists, fotografi, o garderoba impresionanta, gramezi de accesorii, pantofi pentru toate gusturile, cookies si ceva licori placute papilelor pretentioase si uite asa simplu si la obiect au creat un concept de party absolut unic pe la noi. I love it! E ca un sneak peak in copilarie cu mintea de acum. 

www.facebook.com/evenimente.aiuristice

Nu-s foarte dese aceste petreceri dar cand sunt pai sunt cu cantec J cu tema si tot felul de surprize. Daca nici intr-un astfel de cadru nu poti sa go crazy, sa exagerezi, sa faci ce n-ai face in mod normal pai atunci nu stiu unde. Mi se pare locul perfect sa te sex-up, dress-up, pin-up, make-up si ce o mai rima cu up, caci down nu stiu ce sa zic, poate sa grow-down back into the childhood.

Anyway, vroiam sa va spun ca inca nu s-a inventat tot, inca mai e loc si cheers gachicks pentru o idee genial de simpla! 

PS: "de-a mama si de-a tata" nu e cazul sa-l reinventam, merge bine si asa :)) plus ca fotografiile nu-s chiar binevenite :))

Rialiti tivi

foto preluata de pe www.examiner.com

Sau cum sa ne uitam ca prostii. Zappuiesc de ani de zile tot felul de canale TV si de nenumarate, milioane si catralioane de ori ma minunez, oripilez, sochez dar nu ma dezlipesc de cate o imbecilitate de emisiune.

Azi ma opresc la TLC, un canal TV dedicat show-urilor de reality tv, care de ani de zile cuceresc pas cu pas, incet sau nu, teritoriul vechilor emisiuni de dezbateri, filme, seriale,  stiri, etc. Televiziunea cu de toate pierde tot mai mult teren in favoarea televiziunilor de nisa pentru ca se pare ca si noi ca public ne segmentam, fragmentam dar nu ne lasam cu niciun chip de uitatul a prost in gol.

Ei bine da, sunt abonata si dependenta de TLC si de tot felul de dubioase chestii prezentate pe ghena asta media. N-am sa insir aici ce nebunii am putut sa vad, scarbosenii, prostii, inutilitati, banalitati care mi-au imbogatit, nu prea, memoria si cultura generala.

Azi ma opresc asupra unei emisiuni, Here comes Honey Boo Boo, ce prezinta viata de zi cu zi a unei familii obisnuite americane, si cand spun obisnuite ma refere la o familie de analfabeti, obezi, putorosi, nesimtiti si scarbosi. Personajul principal nu este June, mama a 4 fete urate, proaste, grase, nesimtite, repetente la scoala dar fruntase la concursurile de frumusete pentru copii ?!?!?!?!?!?!?!?! ci mezina familiei, Alana, zisa si Honey Boo Boo, care e rasfatata familiei, nesimtita de frunte, castigatoare a nenumarate imbecile concursuri de frumusete juvenila. Aceasta Alana comenteaza, tipa, urla, hahaie, ragaie, partaie cat e ziua de lunga si spre surprinderea spectatorilor si restul familiei tot cu asta se ocupa. Una din fete, de aproximativ 16-17 ani e proaspata mamica ( a se mentiona tatic necunoscut), alte doua fete sunt doar repetente pe plan scolar, mama progeniturilor este, bineinteles, somera, obeza, nespalata, nesimtita, si are rarul talent de a stranuta fara a duce mana la nas iscand astfel nenumarate faze delicioase pentru public si lentila camerei de filmat, ragaie fara control pe toate partile si gateste specific American. Felul preferat de mancare al familiei sunt ceea ce ei numesc: Sketti, adica paste cu un sos dement, nu demential, de ketchup cu unt topit la cuptorul cu microunde?!?!?. Da, ramai tampit de asa ceva J))))))) Ma tot gandesc daca nu cumva sunt neamuri cu Fernando de la Caransebes, dar probabil e doar o coincidenta de IQ.

Pe partea economica, tatal de familie, Sugar Bear, este singurul care munceste, nu se stie ce, dar e oropsit intre 4 fiice, o nevasta si o proaspata nepotica. Omul nu mai are dinti in gura, are un defect de vorbire, surplus si excedent de saliva pe care o proiecteaza la extern la fiecare 2-3 minute.

Ce e totusi fascinant este ca asa ceva exista si probabil mai rau de atat, ca asa ceva pare sa fie o parte din “viitorul suna bine”, o parte semnificativa din America cea a tuturor posibilitatilor, din occidentul mult visat si ma bucur totusi ca parca nu doar noi avem retarzii nostri preaslaviti pe la teveuri, iata ii au si ei pe ai lor.

Ma sperie insa faptul ca asa ceva e ridicat la rang de vedeta, persoana publica, formator de opinie?!?, ca asemenea lepre parazitare au gasit o portita in sistem si astfel supravietuiesc, si inca foarte bine, fara de munca.

Then again what can you do? E doar progresul, tehnologia, libertatea de expresie si tot asa, e doar societatea in care traim cu bune (unde?) si rele, peste tot unde te uiti.

 

Si uite asa din mizerie se ridica noul clan Kardashian, should be called Obesian sau Retardian….

Ce faci cand nu pricepi?

www.teatrul-odeon.ro

Pleci si nu te uiti in urma. Am fost la teatru, unde de obicei imi place,

ma simt bine, stau cu mintea deschisa si absorb cultura, arta si tot ce mai prind in jur. De data asta spre surprinderea mea nu am priceput nimic. E adevarat ca nu m-am documentat inainte sa vad daca imi va placea, despre ce e vorba, cine pune in scena, ce pune in scena, distributie sau alte detalii tehnice. M-am dus ca la un blind date si ca de obicei se dovedeste a fi o idee proasta. Poate ar trebui sa spun ca a fost vorba de “Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprita” de Bertolt Brecht, regia Dragoș Galgoțiu. Drept sa va spun nu stiu mare lucru spre nimic de Brecht si poate de aici si ignoranta de care am dat dovada la acest spectacol, insa chiar si asa cred ca teatrul trebuie sa fie o experienta frumoasa, placuta sau cel putin interesanta. In schimb, mintea-mi destul de odihnita intr-o vineri seara nu a priceput nimic, a fost agasata de urletele unui asa zis povestitor, de impuscaturile mult mult mult prea zgomotoase. Am avut de cateva ori senzatia ca o sa imi sara inima din piept, si nu de fericire, mai degraba de spaima.  Unele dialoguri mai violente ma faceau sa ma gandesc cum ar fi sa pocnesc macar un personaj cu geanta in cap. Nu o data am vrut sa ma ridic sa spun “ mai incet cu pistoalele alea ca ma doare capul”. Dupa vreo ora de spectacol ma rugam sa fie pauza sa plec elegant si sa nu mai aud nimic. Tot pe acolo am priceput si ca e vorba de ceva Hitler si hitlerisme, intrigi politice puse in scena intr-un cadru gangsteristic. Chiar si dupa ce am priceput asta tot nu mi-a placut. Un personaj isi arata fix fundu’ intr-o scena in care nu am vazut relevanta artistica a unui astfel de gest. Ce sa mai incolo si incoace, era o circareala de nedescris pe acolo. Costume frumoase totusi, semnate de marea doamna Levinta si chiar pot sa ma laud ca am remarcat din prima originalitatea lor si faptul ca nu se incadrau in peisajul ala obosit al costumelor de teatru. Mi-a placut in mod deosebit rochia Catalinei Mustata, o rochie de seara specaculoasa, extrem de mulata pe un corp fantastic de frumos. Jos palaria Dna Mustata pentru un fizic de exceptie! Toata stima! Mi-a placut detaliul foarte original al pardesielor din piesa, fiecare avea o captuseala de alta culoare si se remarcau imediat in peisaj. Mi-au placut cele cateva momente de coregafie ale lui Razvan Mazilu. Asta am apreciat, cat despre dialoguri si viziunea scenica nu va pot minti m-au lasat masca in sensul rau. La un moment dat dupa un sir lung de bubuituri de pistol n-am mai rezistat si am deranjat jumatate de rand si am plecat de acolo cu dureri de cap si nervi. Da, eu care acuz lumea de proasta crestere la manifestari culturale m-am alaturat turmei si am plecat in timpul spectacolului. E urat, e foarte urat si semn de lipsa de respect pentru artisti, arta si spectatori dar sincer nu mai puteam. Si decat sa arunc o geanta in capul cuiva pe scena cred ca a fost mai bine sa ma retrag miseleste din mijlocul actului artistic. Win-win parerea mea. Ignoranta e de vina dar si avangardismul asta in arta teatrala ne da uneori mari batai de cap.

Better luck next time!

PS: nice ass Mr. Roma

Iulia “Who gives a fuck” a divortat

foto preluata de pe Enational

Stire bomba: Mihai Albu divorteaza de Iulia. Asa. Mai departe. Inca unii in showbiz care nu se mai inteleg la bani. Pardon, ma scuzati vad lucrurile brusc diferit. Cum ar veni vorba acu’ vreo 8 ani cand Iulica abia terminase facultatea si n-o stia nimeni, n-o baga nimeni in seama, nu arunca nimeni cu pietre dupa ea, nu plictisea gainile pe la televizor se pare ca vedeau lucrurile cam in aceeasi directie: el familie si cumparatoare de pantofi, ea banuti si audiente pe la tv. Pentru cine nu stie July, a.k.a gainareasa, a terminat o facultate de drept insa nu a profesat, dar daca o intrebi pe ea e o avocata de mare succes. Cum ar veni nu a pledat, nu a opinat juridic, dar e de succes. Right. In alta ordine de idei pe parcursul acestor 8 ani luuuuungi de mariaj alb, dansa nu a facut altceva decat sa iste ceva mici scandaluri cu alte posesoare de creiere mici, sa starneasca hohote de ras cu gainariile ei (pt cine nu stie si-a luat o gaina drept animal de companie si se plimba cu ea pela teveuri si mall-uri pe post de geanta vie), sa oripileze oamenii si sa infricoseze copiii cu dorinta ei netarmurita de a ne edifica in ceea ce priveste stilul “flapper”. Mai fetita, stim si noi care e treaba cu flapper girl si ca moda se intoarce, dar nu asa papusa! Se intoarce sub alta forma, cu ceva upgrade-uri sau reinterpretari, nu cu lenjeria lipsa la vedere in spatii publice si acces liber pentru copii. Putina decenta n-a omarat pe nimeni pana acum asa ca behave like a lady daca te pretinzi una. Mai departe. Ce a mai realizat scheletica sotie? Mmmm, da ceva critica nefondata pe la tv, acolo unde o mai primea cate cineva sa faca audienta cu maimuta. Aaa si la un moment dat a simtit ca e momentul sa se lanseze in moda. Mda, in capul ei mai mult caci nu a luat-o nimeni in serios. Ever. Nu neimportant este faptul ca au produs totusi impreuna o fetita, Mikaela, urmasa imperiului pantofaresc. Macar atat au facut cu folos in tot acest timp, numitor comun ce asigura o legatura permanenta fie ea si numai materiala intre cei doi. La un moment dat sotul producator de de-ale gurii in casa s-a plictisit si a zis: “hai bine pa fetita da-i drumu’ d-aici cu figurile”. Cum a interpretat flapperita? Simplu, nu-i convenea ascensiunea ei in lumea modei. Caz clasic se dementa as spune. Nu e vorba de invidie mititico, intrucat prea-cunoscutul fost sot pana sa apari dvs tot mai avea un nume in moda. Il mai baga lumea in seama, avea colectii si prezentari si as putea indrazni sa spun ca avea si ceva piata. In schimb Iulia Albu, fosta nimeni nu stie cum, producea nimic, interesa pe nimeni si facea nimeni nu stie ce. Asa ca drum bun de aici incolo on your own, fara un creator de incaltaminte si accesorii care sa-ti sustina numele, spatele, figurile si aerele costisitoare si urat mirositoare.

Daca nu va suparati prea tare, m-as retrage din subiect, nu inainte de spune ca trebuie sa luptam impreuna pentru eliberarea gainii din puscaria de aur a divei inchipuite!

Hang on chick! Chick power all the way!

Classic Beat Orchestra are talent si mai sunt si romani

foto preluata de pe FaceBook

Da domne’ are talent la muzica orchestra. Si daca initial as putea gandi ca bine bine, in tara asta toata lumea canta si din ce in ce mai putini muncesc ei bine pentru ei as putea face rabat si as spune ca in sfarsit cineva mai si canta in tara asta. A fost minunat momentul lor la “Romanii au talent”, asa ca o briza de energie vie. M-am trezit dand din cap ca proasta si zambind tamp la televizor ca si cum eram la un concert de mare anvergura. Da, daca m-ar fi filmat cineva probabil ca strangeam cateva milioane de vizualizari pe youtube si ma lasam de munca, dar asa, ma rad doar eu cu mine de mine. Am apreciat ca s-au prezentat serios, cu o piesa serioasa, cu prezenta scenica fara lacrimi si cazuri sociale. Sunt doar niste baieti tineri, talentati, frumosi, destepti care nu vin sa planga pe la colturi ca n-au una sau alta sau ca ce trista soarta au avut pana acum. Vin doar sa cante. Vin doar sa arate frumusete, pofta de viata, talent, arta. Sa impartaseasca de dragul de a impartasi cu ceilalti frumosul. 

Am fost impresionata de cat de transpusi erau fiecare in muzica, se vedea efectiv ca muzica trece asa prin ei cum trece vantul asta frumos de primavara pe strazile Bucurestiului. Se vedea cu ochiul liber ca traiesc cu, pentru si intru muzica pura. Mischa are o traire si “coregrafie” absolut fantastica,  iar baietii il urmaresc si urmeaza subtil, lin, frumos. Absolut minunatici si ma declar fana lor numarul unu. Incepe sa fie o raritate sa vezi artisti adevarati care traiesc muzica pur si simplu fara fasoane, figuri, fara artificii, doar cu pofta de cantat. Nu spun ca sunt singurii, dar sunt o placere pentru ureche, ochi si suflet. Daca acest grandios concurs nu e pe baza de escrocherie sentimentala si exploatare de lacrimi telespectatoristice, atunci copiii astia au o sansa la finala. Ar fi in sfarsit o finala fara lacrimi de “despartire”, “iubire” “saracie”, “boala” si poate o finala de real talent si arta.

Ca sa nu ma intind prea mult si sa adoarma fetele citind mai spun doar atat: guys, i’m watching you! si Mischa  pana una alta se pare ca esti “Dumnezeul acestei formatii” atat :)