Bodyguard la minte nu doar la trup

Pornind de la ideea de minte sanatoasa in trup sanatos, idee cu care fie vorba intre noi nu sunt neaparat de acord, m-am gandit ca n-ar fi rau ca atunci cand nu esti sigur pe intelectul tau sau mai mult decat atat stii sigur ca scoti numai prostii via cavitatea bucala usor imputita, poate ar fi bine sa pui ban pe ban si sa iti angajezi un bodyguard la gura. Sau un bodyguard la minte, adica o tantica sau un nenic gata oricand sa iti spuna ce sa spui, cum sa spui, sa te calauzeasca pe intortocheatele carari ale comunicarii inteligente. Viata publica, mai cu seama pe la teveuri, ar avea mult de castigat, iar formatorii de opinie ar fi usor altii decat cei de acum, care fara lipsa de scarba trebuie sa ii recunosc sub forma de Maruti, Capatosi, Madalini Ionesti sau Gherghi. Pe langa acestia ar fi atat de bine ca pe Guta, Salam, Minune si alte cunune sa ii vedem cu un Patapievici, un Dan Puric, un Dan C. Mihailescu pe langa ei care sa le sopteasca discret la ureche ce sa spuna, cum sa spuna si ce idei interesante ar fi bine a fi lansate pe piata. Cum ar fi ca Guta, Narcisa a lu' Guta, Leo Strehaiu sau Beyonce de Romania sa iti faca o critica de carte frumoasa, sa discute climatul socio--politic de zilele astea, sa se produca la nivel verbal pe teme de interes social, cum ar fi sa zicem, asa repede ce-mi trece prin cap, suprafertilitatea in randul imbecililor sau cum sa prevenim asemenea catastrofe.

Cum ar fi sa vezi astfel de maimutoi (scuze regnul animal) dezbatand coerent si inteligent teme realemente interesante? Ar fi un paradox, ar fi ceva interesant, ar fi nemaivazut. Asta crestere de audienta. Sa stai sa asculti cu orele sinteza zilei pe teme literare cu Leo, Adrian, Jean si de ce nu...Andreea Balan. Si de ce sa nu ducem ideea mai departe, intrucat nici fratii de peste ocean nu duc lipsa de saraci la duh nu si la cont, cum ar fi de exemply Kylie Jenner, sau wtf e asta Nicki Minaj. Sau cum ar fi ca aratarea aia, de altfel talentata si frumoasa, de Miley freakin Cyrus sa emita ceva de-adevaratelea inteligent pe gura, nu doar o limboaca de un metru? Ar fi ceva.

Sigur nici invers n-ar fi rau de vazut. Adica sa vezi ceva de genul Felicia Filip la "Access direct" producandu-se pe ritmuri orientale cu banuti atarnati la mijlocel. Sau scandal sexual si farmece facute in sanul familiei Esca/Eram. Angela Merkel in blugi skinny si buric la vedere, obligatoriu pe paltforme si mese mov in cap dezbatand libertatea de exprimare prin sex. Ce-ar mai fi? 

Eh, asta zic...aia lume interesanta. Ca de babuismele astea m-am cam plictisit. As vrea sa ma surprinda ceva si in mod placut. Dada, Angela Merkel mov in cap m-ar surprinde placut. A si inca ceva, refugiatii sa doreasca sa coasa goblenuri.

That would be a world to see! Then again wake up and smell the coffee! Not gonna happen in this lifetime. 

PS: cine zice ca meseria de bodyguard la minte a fost deja inventata si se numeste PR sau publicist, think again intrucat astia tot liber vorbesc :))

Oameni extraordinari

EXTRAORDINÁR, adj. 1.Care este cu totul deosebit, care iese din comun; neobișnuit, nemaipomenit, formidabil, excepțional; (despre oameni) dotat cu calități deosebite, excepționale.

Ma gandeam la treaba asta. Ce inseamna oameni extraordinari. Or fi aia care pe langa a fi ordinari au ceva extra sau intra de buna voie si nesiliti de nimeni in competitia "extra mile". 

Si  vine un mail din ala corporate cu istoria unei tipe in cadrul companiei. Povestea ei de succes. Ma uit, judec, citesc si da, femeia avea o cariera in spate, ceva hobby-uri, avea ceva de spus lumii fara indoiala. Apreciez asa la prima vedere ca da, a realizat ceva. Dar in afara de o consecventa in munca si plata taxelor catre stat si societate nu vedeam mare lucru. As fi zis ca e ordinara total. Chiar si asa, ma ridic desteapta si-mi intreb echipa de formatoare de opinie din jur...hei gagici, ati vazut cum arata un om extraordinar? ati vazut mailul? Reactia evident nu intarzie sa apara..."o vaca extraordinara poate vrei sa spui". Moment in care am luat direct frontal in piept judecata. Instantaneu m-am pus in locul personajului si am gandit...adica sunt o vaca. Evident nu asta voia sa spuna opinanta, insa exact asa am luat-o. Evident in pozitia de om extraordinar nu m-am pus, dar cum a aparut o vaca in peisaj...voila, that's me. In nimicnicia mea am inceput sa o apar pe stimabila doamna vaca si sa argumentez cat de destept am putut cu vreo doua trei replici. Formatoarea de opinie formase deja...propria opinie. Puternica de altfel. Singurul ei defect in parerea opozitiei era ca nu intrunea criteriul de slabiciune fizica, deci ca sa spun asa corporala. Ce sa ne mai lungim, nu era slim fit femeia. Mai degraba spre un fel de "Isoscel". P-asta doar nostalgicii o prind :) Ideea e ca acest neajuns anula toata extraordinaria ei.

Ce vreau sa spun este ca si daca recunoastem si daca nu, eu cred ca cei mai multi dintre noi isi fac o parere despre un om direct la prima vedere. Judecam, desi nu verbalizam, prima vedere. Eu sunt prima care fac asta. Vad un tip imbracat nasol, parerea urmeaza in secunda doi: prost. Un tip cu pantofi ascutiti la un blug prespalat prin anii '80= bou. O tipa imbracata mulaciune-provocatoro-ieftineanu...si curva si proasta. Adica nu astept nici o secunda pana sa imi formez prima impresie, de care, trebuie sa recunosc uneori trag cu disperare sa o si argumentez. De cele mai multe ori nici macar nu am dreptate. Este foarte posibil ca boul ala cu pantofi ascutiti si blugi naspa sa fie cine stie ce destept gata sa scoata economia tarii din impas sau poate chiar sa descopere leacul imbecilitatii. N-as avea timp sa aflu si plus ca e mai la indemana sa fabrici urgent o parere, care sa se potriveasca si frustrarilor personale. Cred ca uneori, daca nu intotdeauna, proiectam ciuda, frustrarile, prostiile noastre pe ceilalti. Am auzit io ideea asta undeva si mi-a parut ca suna destept. Ramane.

Mergand frumos pe firul epic al ideii initiale, cine zice ca boul nu e extraordinar? Sau curva proasta absolut iesita din ordinarul de rand? Ma tot intreb zilele astea cine face cacaturile astea de reguli. Asta imi pare intrebarea anului: cine zice ce?

Cred ca extraordinar e un cuvant mare, prea mare pentru zilele astea si greu ca dracu de atins asa intre job, gatit, spalat, calcat, nascut copii, educat copii, dormit, sport, socializat si alte ordineli banalizante si banalizatoare. Poate extraordinar e chiar omu' ala mega plictisitor care reuseste o cariera absolut liniara de 30 de ani intr-o companie, achizitioneaza o casa, creste un copil sau doi si moare linistit langa aceeasi consoarta din tinerete. Cine zice ca asta nu e absolut extraordinar? 

Sigur, in mintea-mi luminata puternic de bariere sclipicioase, extraordinari ii definesc pe unii artisti, muzicanti sa le spunem. N-o sa le dau numele aici ca sa nu le fac reclama, right? Mai departe de asta nu prea ma duc.

Dupa lautarii mentionati sigur ca ma bag si io cu intrebarea: sunt io extraordinara? il citez pe Big si spun "absofuckinglutely kid!"

I'm amazing, you're amazing....everybody's amazing! Intr-un fel macar.... 

My granny the escort...asa ceva?

Chill, n-am nici o bunica pe meserie . Ambele duse si apuse. Alta e povestea.

Stateam cuminte intr-un fotoliu catifelat mare, fumam linistita si beam cafele cand deodata si fara premeditare se porneste o misiune, da, exact asa, o misiune de zguduit barca prejudecatilor mele. Se facea ca la englezi (unde altundeva?!?!) niste doamne trecute binisor de prima tinerete se ocupau pe timpul binemeritatei pensii, de un business ceva mai neortodox sa ii spunem.  Primirea in spatiul intim al clientilor de orice natura si sex intru satisfacerea dorintelor si/sau nevoilor sexuale ale celor din urma. Respectiv, mamaile, ca nici bunicute nu-ti vine sa le spui, aveau “atelier de lucru manual” si nu numai, fix in incinta casei, unde doar pe baza de programare prealabila se sustineau intense lectii particulare. Doritori, multi din cate am inteles. Profit va intrebati? Frumusel. Sesiunea era in jur de 250 £, iar prestatoarele aveau uneori si 4 lucrari intr-o singura zi. 

Cea mai in etate are 83 de ani sau pe aproape, altele in jur 65. 

Toate militau pentru libertatea de a alege stilul de viata si pentru beneficiile unei astfel de alegeri. Trebuie spus cu sinceritate ca nu era niciuna vreo Sophia Loren sau stiu io, vreo Raquel Welch. 

Nu nu, mai degraba spre Betty White in zona aia de doamne serioase, pe care in vecii vecilor nu te-ai fi gandit sa le abordezi pe vreo tema deocheata. Fiecare isi spunea povestea, una ca de plictiseala si singuratate s-a apucat de activitati extracuriculare, alta ca de nevoie la un moment dat in viata si nu s-a mai putut lasa, alta ca vrea sa recupereze anii pierduti intr-o casnicie plina de compromis, rutina, blazare si frustrare. Bunicuta campioana, explica si ca o data descoperita de media si rusinata public, familia a renegat-o si i-a cerut sa renunte la “prostii”, sa revina pe calea cea dreapta, cale pe care o vedea de-acum foarte stramba. Ceea ce era insa absolut revigorant era bucuria de pe chipurile lor, impacarea cu care vorbeau despre subiect, senzualitatea pe care o simteau si emanau, desi pentru o ignoranta ca mine parea usor stravezie si penibila. Cert este ca doamnele mamai se simteau sexy, bagate in seama, importante, ocupate si nu in ultimul rand iubite. Aveau clienti “regular” care disperau la propriu cand se dadeau disparute sau indisponibile. Ba chiar campioana la categoria varsta, avea si o filmare din partea unui client generos pe care s-a grabit sa o arata reporterului cu o mina mandra si fericita. Reporterul, putin rosu/verde/albastru a urmarit materialul si a complimentat prestatia. Curajos!

Cum stateam perplexa cu gura cascata gata spre inghitirea mustelor, iata ca opusii, inger si demon, rau si bine sau cum s-o mai spune, au inceput cearta in capul meu. In prima faza, educatia, constiinta comuna si prejudecatile au inceput sa arunce cu noroi in bietele mamai. Stereotipii de genul: dar nu le e rusine? asa ceva e imposibil? Desfrau!!!! Preacurvieeee!! Nu se gandesc la familie? Ce zic vecinii despre ele? Mda, probabil ca sunt bolnave. Si alte asemenea revolte inspumate aveam in cap si suflet. Sabii si sulite sub forme de judecati si prejudecti am trimis pe cale mentala spre protagoniste.

Incet si sigur si-a facut aparitia si gandul liber, lipsit de prejudecati, cu deschidere spre fericire si a inceput sa combata extrem de prompt toate cele de mai jos: ce e gresit? cine judeca? cine este in masura sa decida in viata lor? cine este in masura sa spuna ce e bine si ce e rau? Biserica? Really? Familia? Din nou really? Societatea? No shit. Fac rau cuiva prin alegerea lor? Imi pare ca nu. Ranesc pe cineva? Da, moralmente prejudiciosii si mironositele. Isi fac de rusine familia a-ti putea spune. Asa si? Datoreaza ceva? Mai suntem oare pe vremea in care onoarea familiei se masura in virginitatea unei fecioare tinute in frau cu lacat si centura de castitate ruginita? Imi pare ca la varsta lor au incheiat de platit datorii, fie ele si morale. Mai mult de atat, au dreptul sa fie fericite asa cum inteleg ele fericirea? Ma gandesc io ca da. Au dreptul ca pe ultimul segment de drum sa faca exact ce vor, atata timp cat nu este daunator societatii/oamenilor/comunitatii? Io zic ca da. Cui face rau fericirea lor? Mmmmmm, noua ignorantilor de rand ca murim ingropati in ciuda ca n-avem atata tupeu sa asumam stiluri de viata altfel decat normale. Si cine oare defineste normalul? Marea masa? I think not. Marea masa asculta Velea si nu e normal. Marea masa scuipa pe strada si nu e normal. Marea masa voteaza pe sticle de ulei si nu, chiar nu e normal. Si atunci cine decide ce-i normal? Io cu siguranta nu. 

Dupa o lunga dezbatere cu accente violente a celor doi demoni ce-mi stateau pe umeri si vorbeau fiecare in cate o ureche, aruncand sageti in loc de ganduri, am decis in ciuda lor ca opinia nu mi-e clara. Inclina, destul de mult, pe libertate de a trai exact asa cum crezi. Insa asta la nivel declarativ, intrucat faptic nu-s mai mult decat o mironosita speriata si de umbra propriilor ganduri lbere atat de rar.

In incheiere salut curajul senioarelor, libertatea, bucuria pe care si-o daruiesc in ciuda tuturor!

Girls, the world is full off stupid people, fuck'em!

Concert afara nu ca-n tara

Sau cum ar veni diferenta intre ai nostri si ai lor. Pai se facea ca pe anul asta mi-am dorit doua mari concerte Robbie (as in Robbie Williams) si Michael (a.ka. MIchael Poulsen, Volbeat). Cel din urma fiind dorinta suprema a anului, mai ales ca implica o plecare pe taram danez, hotare ce nu le-am mai calcat vreodata. Control freak ce sunt si recunosc mandra si usor cu nasu-n vant, m-am ocupat din timp, adica din iarna, de bilete, cazare, avioane, trenuri si alte asemenea. 

La Robbie mi-am tocit degetele cu zecile de mii de doritori de bilete, pentru a prinde ceva, intrucat se stie, s-au dat ca painea calda sau apica pe canicula. Anyhow, acestea fiind spuse, trec lunile ca zilele si vine primu' event mult asteptat de subsemnata, si anume sexosul si parosul Robbie la Bucuresti. A venit Megastarul, circulatia oprita corespunzator, lumea emotionata asemenea, intrarea anuntata de la orele 16.00 pentru buna ordine a manifestarii. La un rezonabil 18.30 ma prezint la locanta, gata de nebunie, de cantat, baut, urlat si ce o mai pica. Nimic nou sub soare intr-un iulie de Bucuresti, nu umbrela, nu pomisor, nu umbrica, 500 de milioane de grade pe asfalt incins ca-n iadu' ala demn de Slayer sau Sepultura. Curajoasa infrunt si zic, hai ca merge cu o apica, sa purcedem la achizitionare sa ne refresham, hidratam ca mai e de treaba pana incepe superbul. Primul soc doboara farama de speranta de care ma tineam cu dintii (nu) dar cu mainile amandoua da. Coada la bautura, coada in sensul estimativ asa scurt 60-90 de minute. Mor putin pe dinauntru si zic, neeeee, nu stau io la asa ceva. N-am rabdare, indur ca nu mor. Si nu mori, e adevarat.

Lumea venea carduri, carduri, pana la 8.30-9.00 cand a inceput megastarul eram deja

livida de sete, transpirata ca un porc inainte de taiere, usor irascibila, geloasa pe toti cei care treceau cu niscaiva hidratante, deci entuziasmul scazuse considerabil. Incepe nebunia, omu' performeaza excelent, publicul superb. Toata lumea canta, se bucura, chiar asa deshidratata cum era, facea tot ce putea sa savureze o experienta rara, Robbie pe cai mari. Concluzionand: dupa cateva tentative de achizitionare a bauturilor am ramas cu buza "uscata" si aproape ca m-am luat cu lumea la bataie. Agresivitatea se simtea in aer, lumea era disperata dupa ceva orice de baut, cozile erau interminabile chiar si pe timpul evolutiei artistului muuult asteptat, iar la final cozile erau inca in plina desfasurare chiar si la mizeriile de puncte bancare unde trebuie sa achizitionezi un card, sa ti se incarce bani pe el ca sa poti cumpara ulterior bautura, mancare sau....nimic. Asa idee tampita rar mi-a fost dat sa vad sau sa aud!!!!!!???? Asa proasta organizare imi imiginez si cred ca doar la noi se poate intampla, unde un organizator in calicia si disperarea lui nu tine cont de riscurile si confortul publicului si furnizeaza atata bautura cata poate sau are contractata, nu cat se cere sau este necesar la un public de 60.000 de spectatori. Cred ca trebuie sa fi complet cretin ca la atata public sa vii cu sistem de incasare nu greu, ci foarte greu, si cu inimaginabil de putine puncte de vanzarea a bauturilor. Cu atat mai mult pe o zi caniculara. Ideea este ca nu am reusit sa beau nimic de la 18.30 la 23.30, lucru pe care nu vi-l doresc intrucat veti descoperi laturi ale personalitatii voastre asa de intunecate incat va veti speria voi de voi. N-am stiut ca pot fi asa agresiva, disperata, rea si incapatanata, dar apparently thirst can do that to a person. Dragi organizatori locali va doresc ridicare de autorizatie si amenzi cat pentru inchiderea cosmeliei, la care sa veniti cu bani de acasa pentru achitare!

Trecand peste drama insetarii, soarta si destinul m-a dus mai departe si am ajuns in Danemarca, la un concert, muuult dorit si asteptat de mine, dar se pare ca si de alti aproape 40.000 de "rebels & angels" cum sunt numite cohoardele de fani Volbeat. Uimirea mea de balcanica neumblata prin tari straine si-a spus cuvantul de cum am pus piciorul in Copenhaga unde frigul specific m-a paralizat instant, orientarea in parcarea aeroportulu a fost o proba din "pierduti in jungla" pe care cu greu am trecut-o. Intelegerea sistemului de biletarie de tren/metrou a pus de asemenea la incercare Iq-ul dar intr-un final am reusit sa vad putin si Copenhaga care trebuie spus e friguroasa si vantoasa, dar superbaaaaa, plina de oameni frumosi, si cand spun frumosi, nu ma refer la suflete pe care nu le-am vazut asa cu ochiul liber. Civilizatie de mare clasa, cu lume care merge pe biciclete regulamentar, cu piste amenajate corespunzator, cu soferi care nu claxoneaza, nu se grabesc, respecata turismul si il incurajeaza asa cum pot, cu zambete si ospitalitate. Ce sa zic, m-am impresionat ca un copil dupa revolutia din '89 la deschiderea primului magazin Metro. Recunosc tot io sunt copilu'. :))) Really, la primul Metro din Otopeni aproape ca am plans de emotie :)))) Ca sa nu va mai plictisesc trec la ziua concertului unde in Odense (orasel din Danemarca) se simtea emotia si bucuria de la primele ore. Parca tot orasul stia ce urmeaza, toata lumea era bucuroasa si entuziasta ca-n filme. Enorm de multi oameni cu tricouri imprimate cu numele formatiei (Volbeat) misunau fericiti prin oras si se salutau complici din priviri. Superb sentimentul de apartenenta si expectativa conspirativa, in cel mai frumos sens. Se auzea din cand in cand muzica formatiei de prin diferite locuri, parcuri, pub-uri, telefoane, dar la un volum perfect rezonabil. De notat ca nu zbiera nimeni, nu urla nimeni, nu se hahaia retard nimeni, ci toata lumea respecta confortul, fie el si audio, al celorlalti participanti la....linistea urbei. Tot orasul era plin de indicatoare spre concert, toti vanzatorii cunosteau detaliile locatiei, de unde se putea lua autobuzul spre concert (!?!?! exact, autobuz special care ducea publicul la concert), la ce ora si alte asemenea detalii. Drumul spre locanta a fost o experienta placuta, evident se auzea muzica ce urma sa ne fie cantata live, iar oamenii in autobuz cantau. Da da, cantau cat puteau de tare ceva cantece de drumetie, intrucat fiind in germana nu intelegeam decat EEEEE, AAAAA, HHHHH. Dar oricum entuziasmul era molipsitor. Intrarea in locatie civilizat, cu un control fin al bagajelor, cu zambete oriunde te uitai, cu staff ce curata locatia discret inca de la inceput.

Locatia superba, in afara orasului, intr-o padure, astfel ca nu erau deranjati localnicii, peisajul excelent, aerisire cata vrei, loc de facut orice vrei, vizibilitate scena perfect. Surpriza a venit in ceea ce priveste organizarea de la accesul publicului si anume, fara zone aurii, VIP si alte cacaturi din astea de smuls ultimul ban, ci acces general la acelasi pret pentru absolut toata lumea. Cat te descurcai sa inaintezi era fix problema ta. Si reuseai. Fara probleme. Inauntru nu mica mi-a fost mirarea sa constat ca la atata populatie, repet in jur de 39-40.000 de oameni, nu era coada la bautura si mancare. Si se achita cu cash si ti se dadea si rest. Da, da, exact asa. Coada era considerabila in schimb la standurile de tricouri si materiale promotionale ale formatiei. Adica lumea statea civilizat la coada sa cumpere tricouri, cd-uri, sepci si in principiu orice. Imi pare a fi loialtate si respect pentru formatie, lucru pe care il admir dar nu il practic. Balcanismul probabil nu-mi permite, desi marturisesc o idee sa-mi iau tricou m-a strafulgerat o secunda. A trecut. La bauturi am regasit clasicele: cola, fanta, bere cat frunza cata iarba, apa si...shot-uri. Cele din urma ambalate asa destept ca tre' sa zic luati aminte bah organizatori locali. Erau ambalate in eprubete de plastic, sigilate. Astfel puteai lua si 50 o data, nu se spargeau, nu curgeau si nici nu puteai rani pe nimeni cu ele in cazul in care aveai idei castigatoare si ai fi dorit sa le arunci in public dupa consumare. Bravo voua, mai strainezilor!

Una peste alta, excelent concert, one of the best, daca nu chiar the best ever for me. Sunet brici, vizibilitate excelenta, bautura la discretie, oameni entuziasti si fericiti, locatie de vis din ala de rock nordic (ma asteptam sa iasa elfii din padure), acces concert foarte bun, iar respectul pentru public vizibil din multe puncte de vedere : panouri cu bine ati venit la sosire si drum bun la plecare (really???), autobuze la sosire si plecare, acces limitat din cate am inteles, in sensul in care artistii au pus clauza de vanzare bilete maxim 40.000 pentru se asigura ca spatiul este suficient si lumea nu este inghesuita (reallyyy din nou!?!?!?). Si citez un localnic "so that the audience can have a good experience and not to feel crowded in any way". 

Personal am simtit extaz pe tot parcursul prestatiei artisitice, Michael & band in forma maxima, la ei acasa, absolut exceptionali, calzi, bucurosi sa cante si sa incante.

Concluzia mea este ca daca publicul a fost la fel de frumos la ambele concerte, la fel de civilizat si entuziast, daca prestatiile au fost absolut excelente la ambele manifestatii desi stiluri complet diferite, organizarea fost diametral opusa. Calicia specifica nu stiu daca noua romanilor sau zonei balcanice versus civilizatia si corectitudinea nordica. 

Nesimtire si delasare versus respect si consideratie pentru public, respectiv platitorul de bilet.

Ca sa citez un titlu de album autohton "vreau o tara ca afara", dar pana atunci ma duc la altii la concerte! Sa fie primit!

       Tak Volbeat! 

     Tak Michael! 

     Tak Danmark! 

Parfum de care femeie

http://fineartamerica.com

Se facea ca era intr-o dimineata de primavara, mohorata si ploioasa in care rutina matinala mi-a indreptat pasii spre toaleta-mi unde urma sa-mi desfasor oaresce activitati banale. Cum imi place sa-mi tin mintea ocupata chiar si in cele mai intime dintre momente, imi arunc intr-o doara jumatate de ochi deschisi pe paginile unei reviste demne de locul in care era citita. Si cum deja scortaisem revista de cateva ori in mai multe randuri de imbaieri, ca un facut, de aceasta data ajung la pagina de advertoriale pentru cosmeticale si alte inutilitati de interes feminin. Si ma apuc sa citesc ba ca ridurile sunt de mult apuse cu noua crema minune, ba ca guma de mestecat cu arome naturale te duce pe nu stiu ce culmi, de parca rumegai la iarba halucinogena nu la un amarat de orbit, ba ca nu stiu ce apa de fata sub forma de spray cu particule 

de musca verde iti hidrateaza porii deschisi si adanci ca gropile de gunoi de la marginea orasului. Din aproape in aproape ajung la revelatia diminetii "parfumul pentru femeia independenta si aventuroasa din tine". 

Aoleu, imi zic. Si aprofundez problema. De unde stiu astia ca sunt io aventuroasa? Si daca nu sunt independenta ce? Inseamna ca nu-i pentru mine mireasma? Adica eu ca femeie timida, rusinoasa, smerita si dependenta financiar de zeul multinational n-am dreptul la o amarata de odoare? Am cercetat problema si am descoperit parfumuri pentru nenumarate tipuri de femei: inteligente, sofisticate, sexy, misterioase, jucause. Am gasit parfumul pentru femei puternice si astfel intuiesc un public tinta format din culturiste, skandenberg-iste, luptatoare si gladiatoare, insa in niciun caz din domnite si mironosite gata oricand sa verse o lacrima pe altarul sensibilitatii poetice. 

Si atunci vine intrebarea: pentru doamnele de calca si spala rufe la nivel profesional ce parfum recomandam? Sau cele care fac agricultura de amorul artei? Pentru ele ce avem?  Pentru astea batute de domni exista ceva? Ca am inteles, pentru restul avem de toate: note lemnoase, iasomie, patchouli, tonuri de portocala, experinte senzuale, ambalaje luxuriante, etc.  Pentru astea modestele? Ce avem? Aaaaa, gata stiu, avem sapunul Camay, spray-ul Rexona si chef de viata din belsug. Sigur, sapunul facut in casa nu-l intrece nimeni, urzica ramane urzica, la lidle e "suddenly" cat vezi cu ochii si "cien" pe saturate, dar chiar si asa cred ca ar suna bine si un parfum pentru "femeia de rand, aia de vine obosita de la munca, de se apuca de mazare si bagat la spalat, aia de se trezeste la 5 sa calce si sa faca 

si pachetul pentru scoale" ar avea mare succes.

Pai bine mai creatori de experiente, emotii si trairi, asa faceti? Numai de independente ne ocupam? Astea mici n-au si ele bani de dat? Aceasta discriminare ipocrita si mizera ma face sa ma gandesc de sase daca nu sapte ori inainte de a-mi arunca si asa numaratii gologani pe parfumuri si scumpe si proaste. Ma revolt eu si 

scot "Farmec"-ul din faliment!!

Astept ziua in care marile case de creat sticle sub presiunea gazelor scumpe vor lansa o campanie "pentru banala din tine". Atunci voi da iama la credite si imi voi face stash de sticle colorate pentru toate banalitatile din mine. Am zis.

Dress-up for the grown-up cu gust de pin-up

www.facebook.com/evenimente.aiuristice

“Hai sa ne jucam de-a doamnele”, cam asta era indemnul cand eram eu mica ce anunta o impopotanare pe cinste. Ales haine sclipicioase de prin sifonierele mamicilor mai cool de prin bloc, potrivire de culori atat cat ne ducea nativul simt estetic, curcubeu pe fata, parfum in exces, defilarea prin casa si daca eram si singure pe acasa parada din fata scarii, cam asta cuprindea jocul. Si scotoceam prin dulap dupa rochii, spray, ruj, fard, genti, pudra si ce ne mai cadea prin mana. Urmau tocurile, aaaa, tocurile, eternul miraj al fetitelor. Cine prindea cele mai inalte sandale sau pantofi era regina scarii. Ma gandesc si acum cam cum trebuie ca aratam cand am defilat cu prietena mea imbracate in rochiile maicasii, pe tocurile femeii, parfumate ca o drogherie veche, machiate, sau ma rog pictate pe fata, nu doar prin fata blocului ci direct la bulevard prin fata alimentarii, a cofetariei, a tutungeriei si a aprozarului ca sa ne intoarcem victorioase la supusii din fata scarii fara pic de jena dar cu tone de mandrie si ingamfare ce ne accesorizau tinutele demne de circ si panarama. 

Da, funny rau de tot pentru trecatorii nevinovati de pe strada, dar cum ar fi sa ne jucam asa acum, sa ne impopotonam mai mult decat o facem in zilele normale de lucru, mai mult decat pentru o nunta sau petrecere simandicoasa si sa nu trebuiasca sa avem o ocazie speciala pentru asta. Sa fie o joaca de copii, cu minti de oameni mari si totul la cheremul si pofta noastra de fetite mari de acum. Ce-ar fi daca am avea la discretie haine, margele, cercei, genti, tocuri si tot ce ne mai trece prin cap pentru un “dress up” din ala ca pe vremuri. Ar fi si mai bine daca ne-ar coafa cineva, daca ne-ar machia cineva, daca ne-ar poza cu pricepere si ochi ageri cineva, si daca am fi si in compania prietenelor s-ar putea numi un party veritabil de vis pentru fete cochete. Acum vine vestea soc: exista asa ceva. Se cheama PSP sau Photo Shooting Privee. Adica niste fete destepte s-au gandit sa faca business din cel mai tare joc al copilariei fetelor. Mai exact ele strang laolalta make-up artists, hair-stylists, fotografi, o garderoba impresionanta, gramezi de accesorii, pantofi pentru toate gusturile, cookies si ceva licori placute papilelor pretentioase si uite asa simplu si la obiect au creat un concept de party absolut unic pe la noi. I love it! E ca un sneak peak in copilarie cu mintea de acum. 

www.facebook.com/evenimente.aiuristice

Nu-s foarte dese aceste petreceri dar cand sunt pai sunt cu cantec J cu tema si tot felul de surprize. Daca nici intr-un astfel de cadru nu poti sa go crazy, sa exagerezi, sa faci ce n-ai face in mod normal pai atunci nu stiu unde. Mi se pare locul perfect sa te sex-up, dress-up, pin-up, make-up si ce o mai rima cu up, caci down nu stiu ce sa zic, poate sa grow-down back into the childhood.

Anyway, vroiam sa va spun ca inca nu s-a inventat tot, inca mai e loc si cheers gachicks pentru o idee genial de simpla! 

PS: "de-a mama si de-a tata" nu e cazul sa-l reinventam, merge bine si asa :)) plus ca fotografiile nu-s chiar binevenite :))

Rialiti tivi

foto preluata de pe www.examiner.com

Sau cum sa ne uitam ca prostii. Zappuiesc de ani de zile tot felul de canale TV si de nenumarate, milioane si catralioane de ori ma minunez, oripilez, sochez dar nu ma dezlipesc de cate o imbecilitate de emisiune.

Azi ma opresc la TLC, un canal TV dedicat show-urilor de reality tv, care de ani de zile cuceresc pas cu pas, incet sau nu, teritoriul vechilor emisiuni de dezbateri, filme, seriale,  stiri, etc. Televiziunea cu de toate pierde tot mai mult teren in favoarea televiziunilor de nisa pentru ca se pare ca si noi ca public ne segmentam, fragmentam dar nu ne lasam cu niciun chip de uitatul a prost in gol.

Ei bine da, sunt abonata si dependenta de TLC si de tot felul de dubioase chestii prezentate pe ghena asta media. N-am sa insir aici ce nebunii am putut sa vad, scarbosenii, prostii, inutilitati, banalitati care mi-au imbogatit, nu prea, memoria si cultura generala.

Azi ma opresc asupra unei emisiuni, Here comes Honey Boo Boo, ce prezinta viata de zi cu zi a unei familii obisnuite americane, si cand spun obisnuite ma refere la o familie de analfabeti, obezi, putorosi, nesimtiti si scarbosi. Personajul principal nu este June, mama a 4 fete urate, proaste, grase, nesimtite, repetente la scoala dar fruntase la concursurile de frumusete pentru copii ?!?!?!?!?!?!?!?! ci mezina familiei, Alana, zisa si Honey Boo Boo, care e rasfatata familiei, nesimtita de frunte, castigatoare a nenumarate imbecile concursuri de frumusete juvenila. Aceasta Alana comenteaza, tipa, urla, hahaie, ragaie, partaie cat e ziua de lunga si spre surprinderea spectatorilor si restul familiei tot cu asta se ocupa. Una din fete, de aproximativ 16-17 ani e proaspata mamica ( a se mentiona tatic necunoscut), alte doua fete sunt doar repetente pe plan scolar, mama progeniturilor este, bineinteles, somera, obeza, nespalata, nesimtita, si are rarul talent de a stranuta fara a duce mana la nas iscand astfel nenumarate faze delicioase pentru public si lentila camerei de filmat, ragaie fara control pe toate partile si gateste specific American. Felul preferat de mancare al familiei sunt ceea ce ei numesc: Sketti, adica paste cu un sos dement, nu demential, de ketchup cu unt topit la cuptorul cu microunde?!?!?. Da, ramai tampit de asa ceva J))))))) Ma tot gandesc daca nu cumva sunt neamuri cu Fernando de la Caransebes, dar probabil e doar o coincidenta de IQ.

Pe partea economica, tatal de familie, Sugar Bear, este singurul care munceste, nu se stie ce, dar e oropsit intre 4 fiice, o nevasta si o proaspata nepotica. Omul nu mai are dinti in gura, are un defect de vorbire, surplus si excedent de saliva pe care o proiecteaza la extern la fiecare 2-3 minute.

Ce e totusi fascinant este ca asa ceva exista si probabil mai rau de atat, ca asa ceva pare sa fie o parte din “viitorul suna bine”, o parte semnificativa din America cea a tuturor posibilitatilor, din occidentul mult visat si ma bucur totusi ca parca nu doar noi avem retarzii nostri preaslaviti pe la teveuri, iata ii au si ei pe ai lor.

Ma sperie insa faptul ca asa ceva e ridicat la rang de vedeta, persoana publica, formator de opinie?!?, ca asemenea lepre parazitare au gasit o portita in sistem si astfel supravietuiesc, si inca foarte bine, fara de munca.

Then again what can you do? E doar progresul, tehnologia, libertatea de expresie si tot asa, e doar societatea in care traim cu bune (unde?) si rele, peste tot unde te uiti.

 

Si uite asa din mizerie se ridica noul clan Kardashian, should be called Obesian sau Retardian….